• Confort si Siguranta
  • Excursii in Delta Dunării (Sulina)
    Experiența face diferența

Delta Dunării - paradisul natural al Europei

Sulina Trans

La capătul unui drum ce depăşeşte 2.860 km colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă mai mult de 80% din suprafaţa Europei, Dunărea, cel de- al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10 000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa şi chiar din lume, cunoscută şi ca una din marile zone umede ale planetei. Întinderile de apă şi uscat care s-au format aici conferă condiţii de viaţă bune pentru un număr mare de specii de plante şi animale. Dintre acestea, stuful formează una dintre cele mai întinse suprafeţe compacte din lume, iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică pentru două specii rare, în ţara noastră, de stejar, frecvent întâlnite în zonele sudice ale peninsulei Balcanice şi Italice. Alături de numărul mare de plante acvatice şi terestre se întâlnesc aici şi coloniile de pelicani şi cormorani atât de specifice Deltei Dunării precum şi un număr mare de alte păsări acvatice care trăiesc sau vin aici pentru a cuibări sau ierna. Se remarcă de asemenea şi numărul mare de specii de pesti cu valoare ecologică dar şi economică ridicată.

Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.

Sulina Trans

Ca sa înțelegi o părticică din ceea ce înseamnă complexitatea Deltei Dunării, nu este de ajuns să citești aceste rânduri, ci trebuie să vizitezi acest vast și complex mediu natural, să te plimbi cu barca pe canale și lacuri, să asculți freamătul stufului și zgomotele naturii, și abia atunci îți vei da seama cât de bogați suntem cu un asemenea loc mirific supranumit "Raiul pasarilor si a pestilor", un loc pe care trebuie sa-l pastram si pentru generatiile urmatoare macar asa cum este el acum.
Un tinut exotic, unde daca ai ocazia poti vedea peste 1830 de specii de copaci si plante, peste 2440 de specii de insecte, 91 de specii de moluste, 11 specii de reptile, 10 specii de amfibieni, 320 de specii de pasari si 44 de specii de mamifere, foarte multe dintre acestea fiind declarate specii unice si monumente ale naturii. Si sa nu uitam ca in apele sale traiesc 133 de specii de pesti, ce constituie o sursa importanta de hrana pentru pasari si mamifere acvatice precum si o importanta resursa stiintifica si economica.
 
Aici vei avea ocazia sa intalnesti la un loc toate speciile vegetal- lacustre ale Europei, ce se reflecta in medii de viata multiple: vegetatia plutitoare submersa, vegetatia riverana ce se formeaza pe marginea inundabila a baltilor si lacurilor, vegetatia de pajisti a grindurilor marine, vegetatia zonelor de saraturi si a zonelor cu apa temporara.
 
Vei vedea un tinut ce reprezinta cel mai important loc de popas pentru pasarile migratoare ce calatoresc intre regiunea tropicala si cea arctica, cinci din cele mai importante drumuri de pasaj trecand pe aici. Multe dintre aceste pasari cu siguranta te vor insoti de-a lungul plimbarilor tale cu barca. In afara de speciile migratoare, aici cuibaresc si un mare numar de specii rare, ca oaspeti de vara, dupa cum altele, oaspeti de iarna, clocesc in nordul Europei si vin sa-si petreaca iarna in Delta.

Video

Sulina Trans - Experienta face diferenta !

  • Excursii in Delta Dunarii
  • Transpot Rapid Sulina Tulcea Sulina
  • Rent a bike